UMFST participă la un hackathon organizat de Comisia Europeană cu scopul de a identifica și dezvolta soluții digitale pentru COVID-19

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș va participa, în perioada 24-26 aprilie 2020, la un hackathon coordonat de Consiliul European pentru Inovare din cadrul Comisiei Europene. Evenimentul are scopul de a identifica și dezvolta soluții inovative care să poată face față provocărilor acestei perioade.

Evenimentul cuprinde, pe lângă oferirea specialiștilor și a echipamentelor de înaltă performanță de care dispun organizațiile înscrise, și dezvoltarea unor idei de soluții concrete în domenii precum sănătatea, educația online și desfășurarea muncii la distanță, continuitatea activităților antreprenoriale, coeziunea socială și politică, digitalizarea activităților financiare.

Mai multe informații despre acest eveniment se regăsesc aici:  https://euvsvirus.org/.

De la începutul acestei perioade, Universitatea noastră s-a implicat în diagnosticul COVID-19, punând la dispoziția sistemului sanitar public întreaga sa infrastructura de diagnostic din cadrul Centrului de Cercetări Avansate Medico-Farmaceutice, unde se fac testări pentru identificarea coronavirusului SAR-CoV-2 prin Real-Time PCR.

Totodată, la inițiativa Universității, Instituția Prefectului – Județul Mureș împreună cu celelalte autorități implicate direct în gestionarea pandemiei COVID-19 au decis transformarea Sălii polivalente din cadrul campusului universității într-un spital de tip modular pentru urmărirea, monitorizarea și tratarea pacienţilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, cu simptomatologie moderată.

Universitatea a înțeles prin aceste demersuri să își onoreze responsabilitatea socială asumată și va face toate eforturile și în viitor să contribuie cu profesionalism la acțiunea comună de luptă împotriva actualei pandemii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram