Aproape 2.000 de absolvenți ai promoției 2022 UMFST au trăit ieri emoția absolvirii

Aproape 2.000 de absolvenți ai promoției 2022 din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș au trăit ieri, 27 iulie 2022, emoția unui moment mult așteptat ce încununează eforturile depuse de-a lungul perioadei de studenție: Festivitatea de Absolvire!

Ceremonia de absolvire reprezintă nu doar încheierea unei etape, cea a studiilor universitare, fie că ne referim la cei 1368 de absolvenți ai ciclului de studii de licență sau cei aproape 600 de absolvenți de master, este momentul ce marchează un nou început pentru fiecare dintre ei: drumul spre aprofundarea studiilor de licență prin studii de masterat sau primii pași spre desăvârșirea profesională.

În deschiderea ceremoniei de absolvire, s-a adresat absolvenților promoției 2022 Rectorul Universității, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei:

Onorați părinți, stimați colegi, onorați invitați, doamnelor și domnilor,

Promoția 2022 a acestei Universități aduce în fața d-voastră absolvenții din cele 7 facultăți, reprezentând 31 de programe de studii licenţă și 26 de programe de studii de masterat. Astăzi stau aici, în mijlocul d-voastră și vor pleca din Universitate 1963 de studenţi absolvenți. Pentru efortul pe care l-au făcut în toți acești ani de studii, pentru capacitatea de a izbândi, de a-și urma visul și de a-l îndeplini în cele din urmă, vă rog pe toți, pe cei din tribune și pe cei din apropierea mea, părinți, profesori și invitați, să vă ridicați în semn de prețuire și să-i aplaudăm cu toții pe acești frumoși absolvenți!

Vă mulțumesc!

Dragi absolvenți ai Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș,

Devenirea voastră vă aparține nu doar vouă ci și celor care v-au fost aproape în toți acești ani. Unii dintre ei sunt astăzi aici, alții sunt departe, unii poate nu mai sunt printre noi. Pentru părinții voștri, pentru profesorii voștri, pentru toți cei care au contribuit în vreun fel ca astăzi voi să fiți aici, frumoși și fericiți, vă rog ca, în semn de recunoștință și respect să vă ridicați și să îi aplaudați, uitându-vă către ei, în jurul vostru!

Vă mulțumesc!

Dragi absolvenți ai promoției 2022,

După mai mult de doi ani de viață modificată de reguli, de restricții, în care nici aceste evenimente de sărbătoare nu au putut să se desfășoare în mod normal și să răsplătească un efort mare făcut de voi, studenții, de profesorii voștri, de părinții voștri, iată că astăzi ne putem revedea aici, cu toții, purtând încă în noi o preocupare necesară dar capabili să zâmbim din nou și să ni se vadă bucuria pe întreaga față. Avem nevoie toți de normalitate și astăzi o prețuim mai mult decât oricând, pentru că am aflat cum este în absența ei.

Parcă nicicând nu am simțit cât de importantă este universitatea: dacă în acești 3-4-5 sau 6 ani ați vrut să învățați, ați avut fiecare ocazia să o faceți, într-o măsură dependentă de dorință, de capacitatea de a face un efort susținut și de a înțelege că a învăța nu este sinonim cu a fi învățat decât doar într-o anumită măsură. Știu că astăzi, absolvenți fiind, sunteți mai învățați, mai obișnuiți cu cartea. Dar chiar dacă ea devine mai digitală, universitatea va rămâne templul cărții, al cunoașterii, al descoperirii.

Dacă în acești ani de studii ați vrut să creșteți, acest lucru s-a întâmplat aproape natural. Ați intrat în universitate abia ieșiți din adolescență și v-ați maturizat între timp: biologic, emoțional, intelectual. Universitatea v-a transformat în oameni maturi care sunt sau care ar trebui să fie responsabili, capabili să își asume decizii, nu doar profesionale, ci și sociale.

Dacă v-ați dorit să cunoașteți oameni noi de vârsta și cu preocupările voastre sau modele printre cei care v-au învățat, cu siguranță că interacțiunile interumane nu au lipsit în acești ani. V-au schimbat, v-au adus un câștig social.  Vi s-a înmulțit numărul de prieteni, v-a crescut selectivitatea relațiilor, ați avut bucurii sau dezamăgiri, acestea din urmă, de regulă tranzitorii la vârsta voastră – pentru toate acestea universitatea a fost mediul vostru permisiv dar stabil.

Universitatea v-a arătat că, pe cât de ermetică părea când o priveați de la distanță, pe cât de mari și grele erau ușile de la intrare, închise sau greu de deschis, pe atât de generoasă devenea ea, trecând de prima ușă, cea grea și mare, pentru că, în spatele ei, ascunse de neaveniți, erau celelalte uși, care nu se vedeau din afară, cele ale cunoașterii. Și urmând acest traseu, dintr-o etapă în alta, adăugând permanent o notă, un calificativ, o emoție după o împlinire, o ambiție resuscitată după un eșec temporar, astăzi, acum și aici, ați ajuns la finish!

Dar, oare ați ajuns la finalul cursei?  

Este aproape un truism să afirm nevoia de a învăța tot timpul. Mai degrabă aș paria pe altceva: pe neliniștea pe care aș vrea să o stârnesc în voi. Veți deveni medici buni, profesori cu har, ingineri inventivi, informaticieni prețioși, economiști pricepuți, juriști abili, profesioniști în multele domenii pe care  le are universitatea, în care v-ați pregătit. Nu toți la fel de buni, natural aș spune, și această diferențiere nu vine dintr-un eșec individual sau colectiv, ci din pasiunea care vă poate mișca în ceea ce faceți.

Mi-e greu să vă definesc ce înseamnă să fii bun în profesia voastră!? O rată cât mai mică de eșec? Poate! O recunoaștere externă? Necesară, uneori!

Voi știți că cei mai mulți veți promova rezidențiatul și veți deveni medici specialiști, apoi primari. Și veți avea pacienți, și veți trăi confortabil dacă veți fi destul de înțelepți și de atenți. Și cred că la fel, inginerii se vor angaja repede, pentru că societatea are nevoie de ei. Știu că voi toți ceilalți, dacă veți fi inteligenți, și nu mă îndoiesc că sunteți, muncitori, inspirați sau bine sfătuiți și, evident, sănătoși, veți deveni BUNI în ceea ce veți face.

Eu aș vrea însă astăzi să vă conving să încercați să deveniți foarte buni, cei mai buni! Oamenii care au schimbat lumea sunt cei pe care lumea nu a reușit să-i schimbe,  să-i bage în comun. Din acest motiv vă readuc în față motto-ul universității noastre. așa cum o voi face în fiecare an: E Pluribus Unum, sau „Dintre multe, una! Dintre mulți, unul!” Nimic nu vă poate crea identitate, mai mult decât preluarea acestui motto ca ideal de viață. Fragili fiind toți în fața bolilor dar și a agresiunilor de tot felul care ne pot amenința valorile, nu am să vă critic dacă visați la ceva mai sigur, mai stabil, mai frumos. Dar am să insist să vă treziți apoi din feerie, din visul frumos, să vă gândiți la ziua de mâine – astăzi este încă sărbătoare – și să vă apucați de treabă! Vreau ca voi să construiți lumea mai bună, mai puternică, mai dreaptă pe care generația mea nu a reușit încă să o desăvârșească, vreau să transformați piedicile în oportunități. Pandemia a stimulat dezvoltarea fără precedent a digitalizării. Și aceasta rămâne ca un punct de cotitură în istoria contemporană. Inteligența artificială nu mai este o poveste din Asimov, ci cheia eficienței noastre viitoare. Industria se schimbă fundamental, biotehnologiile au modificat deja științele medicale și toate acestea au fost create de cei care au fost, nu doar buni ci foarte buni. Voi trebuie să faceți lumea mai frumoasă, mai sănătoasă, mai puternică, mai tolerantă. Lumea mare, a tuturor și lumea mai mică, a voastră, a noastră.

Să fiți mândri că astăzi și pentru totdeauna sunteți și veți fi absolvenți ai UMFST George Emil Palade din Târgu Mureș!

Dear graduates of the class of 2022,

You have come to this world for a purpose. Now it is the time for you to change the world! It is your purpose and your duty to fulfill your purpose. Your destiny will be the very reality with which you will identify yourself. Follow your path with all your intellectual strength!

I wish you all  success today and always! And your success will be ours, as well!

Felicitări, dragi absolvenți! Congratulations!”, Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei

Alocuțiunea invitatului de onoare al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș la Festivitatea de absolvire a promoției 2022

Un moment deosebit în tradiția festivităților de absolvire a UMFST îl reprezintă alocuțiunea invitatului de onoare al Universității, anul acesta alăturându-se evenimentului dedicat absolvenților, dl Mircea Dan Geoană, Secretar general adjunct al NATO, o personalitate marcantă în diplomația și politica externă a României, promotor al valorilor naționale și politicilor de stabilitate și securitate în plan extern.

Mulțumesc mult!

Doamne, ce frumoși sunteți! Cât de onorat și de măgulit, mândru sunt să fiu aici cu voi, …arătați frumos, absolvenții Medicinei militare au uniforme minunate, bravo vouă! Sunt mândru să fiu astăzi cu voi, aici, la Târgu Mureș. Știu ce emoții au părinții, bunicii și apropiații voștri, frații sau surorile mai mari sau mai mici, ……dar aș vrea să spun cât de mult contează să ai sprijinul familiei și cât de mult contează să ai în viață repere și vreau să mulțumesc celor care poate vin din medii mai puțin înstărite, oameni care au făcut sacrificii să vă țină și să vă trimită la școală și oameni care fac să fim astăzi cu toții mândri. Felicitări tuturor celor care au asigurat astfel de copii minunați! Felicitări!

George Palade, undeva acum în ceruri, gravitând între San Diego și Târgu Mureș, sunt convins că se uită cu mândrie la ceea ce…, generațiile care vin după acest uriaș om de știință, singurul premiu Nobel pe care România l-a dat în știință și în tehnologie….George Emil Palade, un om care a revoluționat științele umane, tehnologia și umanitatea, spunea despre momente de inflexiune istorică, tehnologică și a umanității pe care o traversăm cu toții astăzi.

Este o experiență unică să trăiești momentul în care viața ta, profesia ta, pasiunea ta ajung la maturitate și să asculți, să auzi sunetul întunericului prăbușindu-se. Asta vă doresc să faceți! Să fiți cei și cele care să facă să auzim cu toții zgomotul întunericului prăbușindu-se, …zgomotul războiului prăbușindu-se, zgomotul ignoranței, al urii, al intoleranței, al lipsei de valori și de moralitate, dar și al orizonturilor de descoperire și inovație pe care voi le veți deschide!

Știu că voi veți fi cei care veți face generațiile voastre și generațiile de după voi să asculte sunetul întunericului prăbușindu-se!

Doamna care îmi asigură această frumoasă ceremonie spunea că sunt românul care are cea mai înaltă funcție în sistemul internațional, în acest moment. Vă încurajez să mă depășiți! Și dacă este ceva ce vreau să vă spun astăzi, dragii mei prieteni, dragii mei tineri prieteni, este aceea că trebuie să continuați să fiți ambițioși. Nu acceptați mediocritatea, nu acceptați dictonul sau proverbul acela „las` că merge și așa”-este garanția eșecului …și așa cum națiunile reușesc sau eșuează prin calitatea instituțiilor lor politice și economice, …reușesc sau eșuează, așa și oamenii, cetățenii, comunitățile și colectivitățile reușesc sau eșuează, dacă au sau nu au competență și valori.

Sunteți astăzi absolvenți ai unei școli de elită care are un campus și o universitate la Hamburg într-unul din cele mai mari și importante centre economice, intelectuale și politice ale Europei și ale lumii de unde vin doi cancelari germani….vă rog foarte mult să vă instruiți, să învățați necontenit și dacă vreți cu adevărat să reușiți în viață, să faceți o diferență în viață, să-i faceți și pe alții să asculte sunetul întunericului prăbușindu-se, investiți și în valorile voastre, în valorile pe care voi le îmbrățișați! Nu vă spunem noi care sunt ele, dar pot să vă spun un lucru din poziția pe care o am astăzi, aici la Târgu Mureș, în inima României, în inima Europei, că valorile de democrație și libertate, de demnitate umană sunt valori pentru care merită să ne batem și sunt valori care sper să vă ghideze,… și cinstea și onestitatea și nu ipocrizia, minciuna și corupția. Veți fi oameni de neoprit dacă veți învăța în permanență și dacă veți avea această armătură a valorilor.

Un cuvânt despre reputație: cu toții încercăm să ne facem brand, …..și încercăm cu toții să ne facem cunoscuți, ….și a face brand e un lucru bun și pentru oameni, și pentru firme, și pentru țări..și uneori sufăr să văd că brandul țării mele nu este acolo unde ar trebui să fie, dar reputația, dragii mei prieteni este mai mult decât brandingul, este mai mult decât câte postări faci pe săptămână. Este vorba despre cine ești, este vorba despre curajul de a fi tu însuți, este vorba despre acel efort necontenit cum spunea tatăl meu, D-zeu să-l odihnească, sper că mă vede și el alături de alții, spunea…fiul meu, în viață ai un singur lucru care contează: reputația ta!

Investiți în reputația voastră pentru că reputația voastră individuală și colectivă va însemna reputația țării voastre, va însemna brandul nostru, va însemna ceea ce veți lăsa în urma voastră.

Și un ultim cuvânt despre provincie și periferie, despre centrul provinciei și periferie: îndrăznesc să spun aici, în acest loc de elită, în acest loc de elită!….că pentru mine astăzi, la Universitatea din Târgu Mureș, nu mă simt și nu ne simțim ca fiind în provincie. Provincia este, ca definiție, nu un dat geografic ci o stare de spirit. Starea de spirit de la această ceremonie formidabil de frumoasă nu este undeva în provincie, este în centrul elitei intelectuale a lumii democratice. Asta suntem noi astăzi, aici, la Târgu Mureș!

Și, pentru că uneori, mai dezvoltăm din motive culturale, istorice și poate geografice un mic complex de inferioritate față de alții….. această parte a Europei, acest flanc estic al NATO, această zonă indispensabilă a Uniunii Europene unde se duce o încleștare nu doar militară și strategică în Ucraina, o țară care a pierdut sub ocupație rusească astăzi 126.000 de km2, un pic mai mult de jumătatea teritoriului României sau a Marii Britanii. Se duce mai mult decât o confruntare militară și strategică, se duce o confruntare între două blocuri de idei: între comunitatea euro-atlantică și comunitatea euro-asiatică, între democrație și despotism, între libertate și dictatură. Și pentru acest lucru, România, Polonia, Finlanda și Suedia tot pe flancul estic ….nu mai suntem la periferia Europei, suntem în centrul de care depinde destinul Europei. Și vreau să ne comportăm ca atare! Dați afară din mințile voastre, din educația voastră, din reflexele voastre compexul de periferie și de provincialism. Dacă a fi provincial este o stare de spirit sau nu, a fi la periferie este o problemă legată de nivelul de ambiție. Finlanda și Suedia, doi noi aliați de valoare NATO…acum șaptezeci de ani, Finlanda era mai săracă decât România. Nimic nu ne poate împiedica și nu vă poate împiedica, cum spunea și domnul Rector, să visați, să vă autodepășiți și să readuceți regiunii noastre centralitatea despre care facem vorbire în această după-amiază.

Și ultimul, ultimul cuvânt, pentru că este un moment de mare transformare la nivel global, …îl simțim cu toții: criză securitară, criză energetică, criză alimentară, criză sanitară, dar și o criză a încrederii, o criză de proiect. Sistemul nostru democratic, sistemul nostru de libertăți, de piață liberă este într-un moment de reinventare. Revoluția tehnologică, contractul social, contractul economic, raportul de putere la nivel internațional, toate sunt în renegociere.

De foarte multe ori, noi, cei mai nou veniți în Occident sau reveniți în Occident, am avut uneori senzația că aceste contracte solemne despre modul în care ne organizăm ca societate, cum trăim, cum muncim și unde mergem, nu sunt treaba noastră…că alții mai mari și mai puternici scriu contractul și noi, după aceea, cuminte, disciplinat, ne apucăm eventual să aplicăm mai bine sau mai rău.

Vreau să vă îndemn pe voi, cei și cele care sunteți elita intelectuală a României și a Europei, să fiți parte la co-creație, la co-design. Discuția de astăzi de la Târgu Mureș este aceeași care este la San Francisco, la Vancouver, la Helsinki, la Paris, la Berlin sau la Hamburg. Suntem invitați, și eu sunt martorul viu al faptului că țări ca a noastră, oameni ca noi, intelectuali și lideri ca noi și ca voi …nu trebuie să mai fim spectatori pasivi la scrierea scenariului care va determina viața și destinul nostru. Fiți participanți activi pentru că aveți tot ce vă trebuie: intelect, ambiție, frumusețe, romantism, vigoare, dorință de autodepășire și haideți să fim co-creatori, co-designeri la viitorul nostru comun!

Occidentul are nevoie de noi, noi avem nevoie de Occident, împreună suntem mai puternici! Fiți ctitorii propriului vostru destin!

Dragii mei prieteni, recunosc că am fost un pic mirat când domnul Rector Azamfirei, pe care îl prețuiesc în mod deosebit, un lider cum, …ar fi bine să-l clonăm dacă nu ar fi o problemă de etică și am avea o problemă la NATO, la UE și la ONU, dar vreau să vă spun că atunci când m-a sunat și m-a invitat să vă vorbesc în această după-amiază superbă, acestei frumoase Transilvanii, acestei frumoase Românii…cred că a durat mai mult de 12 secunde, după cronometrul NATO, oficial, până când am spus, da!

Vă mulțumesc că m-ați primit în familia voastră, mulțumesc că m-ați primit alături de familiile voastre, mulțumesc că mi-ați acordat onoarea să vă spun câteva gânduri din inimă pentru cei care știu că vor merge mult mai departe decât am mers noi și care vor face într-adevăr ca lumea aceasta să fie o lume mai bună, mai dreaptă și mai justă.

Dumnezeu să vă dea noroc în viață, pentru că știință, frumusețe și inteligență aveți!

Mulțumesc foarte mult!

E o onoare să fiu astăzi alături de voi!”, Mircea Dan Geoană, Secretar general adjunct al NATO

Mesaje de felicitare și apreciere pentru parcursul educațional și formarea pentru profesie a absolvenților UMFST, au transmis în cadrul evenimentului președintele Senatului universitar, prof. univ. dr. Horațiu Suciu, prorector, prof. univ. dr. Nagy Előd-Ernő cu mesajul adresat absolvenților programelor de studii în limba maghiară și doamna prof. univ. dr. Rodica Bălașa, prorector și director CSUD, cu mesajul pentru studenții internaționali.

Nu au lipsit din tabloul evenimentului nici momentele artistice susținute de studenții absolvenți, într-un gest simbol de mulțumire adresată cadrelor didactice, părinților și tuturor celor care le-au oferit îndrumarea, sprijinul și susținerea de care au avut nevoie pentru a se bucura de ziua absolvirii.

Acordarea titlului de licențiat și de master absolvenților promoției 2022 a reprezentat un alt moment așteptat cu bucurie, un moment ce se regăsește în tradiția fiecărei festivități de absolvire. Propunerile de acordare a titlului de licențiat și de master au fost prezentate Rectorului Universității de către decanii fiecărei facultăți și directorul IOSUM (programe de studii universitare de masterat). Șefilor de promoție le-au fost oferite în plenul festivității Diploma de merit și Medalia de șef de promoție din partea Universității, iar absolvenților cu media cea mai mare pe linie de studiu, Diploma de Excelență.

Șefi de promoție, Facultatea de Medicină

•   Medicină – șef promoție – absolventa POP ANCA-MARIA

•   Medicină (în limba maghiară) – șef promoție – absolventa PAPP ANDREA-KINGA

•   Asistență medicală generală – șef promoție – absolventa AMARIEI DANIELA

•   Balneofiziokinetoterapie și recuperare – șef promoție – absolventa ILYÉS PAULA

•   Nutriție și dietetică – șef promoție – absolventa PARAJKÓ ANITA (LÁSZLÓ)

Absolvenții cu media cea mai mare pe linii de studii, Diploma de Excelență:

•    MESAROȘ PETRU-VASILE – Medicină militară

•   KEREKES ANGYALKA – Asistență medicală generală – limba maghiară

Șef de promoție, Facultatea de Medicină în Limba Engleză

•   Medicină (în limba engleză) – șef promoție – absolventa KREMER JENNIFER

Șefi de promoție, Facultatea de Medicină Dentară

•  Medicină dentară – șef promoție – absolventa BERDAN  ELENA

•  Medicină dentară (în limba engleză) – șef promoție – absolventa BRΫNING CHARLOTTE LOUISA

•  Tehnică dentară – șef promoție – absolventa KATONA ZSOLT

Absolventa cu media cea mai mare pe linii de studii, Diploma de Excelență:

•   KARDA BORBÁLA  – Medicină dentară – limba maghiară

Șefi de promoție, Facultatea de Farmacie

•  Farmacie – șef promoție – absolventa PÉTERFI ORSOLYA

Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic – șef promoție – absolventa RETEGAN BIANCA-ANDREEA

Absolventa cu media cea mai mare pe linii de studii, Diploma de Excelență:

•  SANDULEA ALEXANDRA – Farmacie – linia română

Șefi de promoție, Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației

•  Automatică și informatică aplicată – șef promoție – absolventa IORDACHE ANDRADA-BIANCA

•  Ingineria sistemelor electroenergetice – șef promoție – absolventa DUMA CRISTINA-CĂTĂLINA

•  Tehnologia construcțiilor de mașini – șef promoție – absolventa BOGDAN IONELA

•  Inginerie economică industrială  – șef promoție – absolventa PITEA ALEXANDRINA-SIMONA

• Informatică – șef de promoție – absolventul SZABO ZSOLT

Șefi de promoție, Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”

•  Istorie – șef promoție – absolventa ROŞCA VASILICA

•  Limba și literatura română – Limba și literatura engleză – șef promoție – absolventa GAŞPAR ROXANA-MARIA

•  Comunicare și relații publice – șef promoție – absolventa SPINGOS MARIA-CRISTIANA-ALEXANDRA

•  Studii de securitate – șef promoție – absolventul PITICAR MIRCEA

•  Educație fizică și sport – șef promoție – absolventul ALEXANDRESCU RĂZVAN

•  Pedagogia învățământului primar și preșcolar – șef de promoție – absolventa MARZA MARCELA

Șefi de promoție, Facultatea de Economie și Drept

•  Management – șef promoție – absolventul ZĂGAN DANIEL-MATEI

•  Management – învățământ frecvență redusă – șef promoție – absolventa SANDOR ANDRA-NICOLETA

•  Economia comerțului, turismului și serviciilor – șef promoție – absolventul PORUȚIU VLAD-VALENTIN

•  Contabilitate și Informatică de gestiune – șef promoție – absolventa ROMAN MARIA-MĂDĂLINA

•  Contabilitate și informatică de gestiune – învățământ frecvență redusă – șef promoție – absolventa DOBRA ANAMARIA-DANIELA

•  Finanțe și bănci – șef promoție – absolventa ANTONEAN ELIZABET

•  Administrație publică – șef promoție – absolventa RUGINĂ BIANCA-GABRIELA

•  Drept – șef promoție – absolventa MAGYAROSI RÉKA-KINGA

•  Drept – învățământ frecvență redusă – șef promoție – absolventa GĂRGĂREA RODICA-IOANA

Șefi de promoție programe de studii de masterat

•  Cercetare științifică avansată medico-farmaceutică – șefi de promoție – absolvenți MOLDOVAN FLAVIU și PÁL KRISZTINA

•  Laborator clinic – șef promoție – absolvent SZABÓ MÁRIA-MAGDOLNA

•  Managementul serviciilor de sănătate – șefi de promoție – absolvenți PANĂ ADRIANA și VIȘAN DANA-TEODORA (PANTEA)

•  Nutriție clinică și comunitară – șef de promoție – absolvent TACȘA RALUCA (MAIOR)

•  Terapie fizică și reabilitare funcțională – șef de promoție – absolvent UNGAR TIMEA

•  Reabilitare orală estetică – șef de promoție – absolvent PICIOREA IOANA (MUNTEAN)

•  Biotehnologie medicală – șef de promoție – absolvent ILKEI KLEMENTINA-IMELDA

Calitatea medicamentului, alimentului și mediului – șef de promoție – absolvent MUNTEAN MIHAI-GABRIEL

•  Cosmetologie și dermofarmacie – șef de promoție – absolvent PARASCĂ MARIA-TEOFANA

•  Inteligență artificială – șef de promoție – absolvent IMBRE JÓYZÉF-JÁFET

•  Managementul sistemelor de energie – șef de promoție – absolvent MOLNÁR-ROTH MĂDĂLIN-VASILE

•  Sisteme automate de conducere a proceselor industriale – șef de promoție – absolvent BARTUS IMOLA

•  Proiectare și fabricație asistate de calculator – șef de promoție – absolvent CIURBA DAIANA

•  Managementul sistemelor calității – șef de promoție – absolvent MAJLATH SÁNDOR DÁNIEL

•  Scriere creatoare și compoziție digitală – șef de promoție – absolvent PÁL CRISTINA-DANIELA

•  Traducere multimodală – șef de promoție – absolvent ȘERBAN ALINA MARIA

•  Istorie și turism cultural – șef de promoție – absolvent BALOG KATALIN (NEAGU)

•  Educație fizică și consiliere sportivă – șefi de promoție – absolvenți MOLDOVAN DAIANA-ALEXANDRA și UNGUR MIRCEA-CIPRIAN

•  E-business management și marketing – șef de promoție – absolvent NEAGOE ROXANA-IOANA

•  Managementul resurselor umane – șef de promoție – absolvent NOVAC SARMISA-IOANETA

•  Contabilitate și audit – șef de promoție – absolvent BACIU ANCA-ALEXANDRA (RUȚA)

•  Servicii și tehnologii financiare – șef de promoție – absolvent PUNGEA CRINA-MIHAELA

•  Administrația publică și politici europene – șef de promoție – absolvent KOVACS RAREȘ-EMIL

•  Poliție locală și siguranță publică – șef de promoție – absolvent POP SIMONA-MONICA (SUCIU)

•  Achiziții publice – șef de promoție – absolvent UDRESCU ANDREEA-CLARA (MUNTEANU)

•  Instituții judiciare și profesii liberale – șef de promoție – absolvent DRĂGAN EMANUEL-VASILE

Felicitări tuturor absolvenților UMFST, promoția 2022!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram