Cercetători de prestigiu din Marea Britanie și Italia, la UMFST Târgu Mureș

afisUniversitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează luni, 28 octombrie 2019, începând cu ora 10.00, în Aula Centrului Integrat de Medicină Dentară, workshop-ul Medical Humanities, la care vor participa doi cercetători prestigioși din Marea Britanie și Italia.

Invitații workshop-ului sunt: Marisa de Andrade, responsabil pentru Masteratul de Medical Humanities and Arts la Universitatea din Edinburgh, și Antonio Ricci, vicepreședinte al Centro Studi e Ricerche IDOS din Roma.

Destinat deopotrivă specialiștilor din domeniul medical și celor din domeniul științelor umane sau sociale, workshop-ul are drept scop principal introducerea într-un domeniu care vizează schimbarea paradigmei de formare a personalului medical, apelând la o viziune transdisciplinară devenită tot mai actuală în ultimii 30 de ani, ca efect al ultimelor fenomene înregistrate de lumea contemporană – globalizare, democratizare, migrație etc.

„Noua viziune instituită de Medical Humanities își propune o recentrare a actului medical, în toate dimensiunile sale, pe individul uman, înțeles în integralitatea sa ca ființă, înlocuind o abordare pozitivistă, profesionalizată, a pacientului drept caz clinic, prin aportul unei perspective filtrate de cultură, arte plastice, muzică, literatură, istorie, filozofie, respectiv prin modalitățile de explorare a psihicului și capacităților curative generate de acestea”, a precizat conf. univ. dr. Giordano Altarozzi, decanul Facultății de Științe și Litere „Petru Maior” din cadrul UMFST Târgu Mureș.

Workshop-ul este organizat în cadrul proiectului „Excelență prin internaționalizare la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș”, finanțat de UEFISCDI (cod proiect: CNFIS –FDI -2019-0189). Director de proiect: prof. univ. dr. Angela Borda.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram