Comunicat privitor la desfășurarea actvităților didactice la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș

Ca urmare a evoluției nefavorabile a situației pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a creșterii semnificative a numărului de cazuri din ultima perioadă, conducerea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș decide trecerea pentru perioada 16-30 octombrie 2020 a tuturor activităților didactice cu studenții (cursuri, lucrări și alte activități practice, stagii clinice) în sistemul exclusiv online asigurat de platforma de e-learning Blackboard.

Considerăm că riscurile pentru studenți provin nu atât din desfășurarea activităților didactice propriu-zise, pe care Universitatea le-a desfășurat până acum în condiții stricte de protecție, cât mai ales din interacțiunile personale din afara spațiilor didactice, motiv pentru care recomandăm insistent studenților ca, pe această perioadă, să se întoarcă la domiciliile stabile pe care le au. Studenții care optează să rămână în cămine vor fi redistribuiți în camerele existente pentru a minimiza riscul de contact direct.

În acest moment considerăm că sesiunea de examene sumative programată a se desfășura în perioada 2-15 noiembrie 2020, conform calendarului, va fi respectată. Dacă evoluția situației la nivel național și local va fi în continuare nefavorabilă, vom comunica în timp util eventualele schimbări.

Conducerea UMFST G. E. Palade din Târgu Mureș

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram