Congres Medical Studențesc de renume la Tîrgu Mureș

tdkCongresul medical internațional organizat în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureș  va avea loc în perioada 25-28 martie 2015 la Tîrgu Mureș și face parte din seria evenimentelor organizate cu ocazia aniversării a 70 de ani de existență a Universității.
Astfel, după douăzeci și doi de ani de profesionalism, experiență și perseverență, congresul TDK a ajuns în rândul evenimentelor de profil cu tradiție, la care anual participă o serie de personalități medicale locale, naționale și internaționale (Ungaria, USA, Marea Britanie).

Ediția de anul acesta reunește sub cupola cercetării atât cadre medicale și universitare, medici rezidenți sau specialiști cât și studenți care au posibilitatea de a-și prezenta lucrările științifice din domeniul medical, stomatologic sau farmaceutic  la o conferință de renume.

“Principalul scop al conferinţei este crearea unui eveniment unde pot participa atât studenţi şi profesori de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş cât şi profesori din străinătate. În plus, sperăm la o creştere a numărului de participanți și a renumelui conferinţei, ducând astfel la amplificarea valorii lucrărilor ştiinţifice prezentate şi a resurselor ştiinţifice medicale. Sesiunea Ştiinţifică Studenţească încurajează implicarea studenţilor în activităţi de cercetare, pentru a-și dezvolta astfel capacitatea de prezentare, iar, participarea profesorilor invitaţi ne conferă posibilitatea de a învăţa lucruri noi.” Au declarant reprezentanții Asociației Studenților Maghiari conduși de Tubák Nimród. Ei au mai precizat că anul acesta, pe lângă studenţii noştri de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, ne bucurăm şi de prezenţa studenţilor de la: Universitatea Semmelweis din Budapesta, Universitatea de Medicină din Debrecen, Universitatea de Medicină din Szeged respectiv Universitatea de Medicină din Pécs.

Participarea studenţilor la conferinţă are multe aspecte pozitive: creşterea spiritului competitiv, a tehnicilor de prezentare si dezbatere  și nu în ultimul rând, recunoaștere profesională în domeniul medical. Tinerii au astfel posibilitatea de a participa la numeroase cursuri, și chiar workshop-uri interactive precum „Sindrom coronarian acut – live case”, prezentat de Prof. Dr. Benedek Imre, „Noi tehnici minim-invazive în chirurgia pediatrică” – Dr. Derzsi Zoltán sau „Sindromul apneei de somn” – Dr. Frigy Attila, menite să le deschidă apetitul pentru cercetare și implicare activă in viața medicală încă de pe băncile facultății. Pe lângă aceștia și medicii rezidenți sau chiar medicii specialiști fac parte din grupul țintă, congresul fiind acreditat cu 18 puncte EMC. Având în vedere că în anii precedenţi Sala Mare a Palatului Culturii a fost neîncăpătoare multe dintre prezentările congresului vor avea loc la Hotel Plaza. După aşteptări, anul acesta Sesiunea va fi onorată cu prezența de peste 1000 de studenţi, şi în jur de 200 cadre didactice universitare. Congresul se va încheia sâmbătă, 28 martie 2015, cu o festivitate deosebită ce va avea loc la Hotel Business începând cu orele 21:00. Intrarea la Sesiunea Științifică Studențească este liberă pentru ascultători, doar autorii lucrărilor vor participa contra unei taxe, aceștia primind și o valoroasă diplomă de participare.

Perioada de înscriere a abstractelor s-a încheiat, așa că, așteptăm cu nerăbdare startul unei primăveri pline de evenimente din domeniul sănătății, pe teme inovatoare si de interes actual, in spiritul aniversar al învățământului medical tîrgumureșean.

Mărgăraș Andrea Sorana – Voluntar Blog UMF

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram