Congresul Internațional „Marisiensis”, ediția a XXVII-a, 17 – 21 mai 2023

Au mai rămas doar câteva zile până la debutul celei de a XXVII-a ediții a Congresului Internațional „Marisiensis”.

Eveniment științific de referință în peisajul academic târgumureșean, dar și la nivel național și internațional, organizat de Liga Studenților din Târgu Mureș, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Congresul Internațional „Marisiensis” reunește la fiecare ediție sute de participanți, studenți, tineri doctori și farmaciști, oferindu-le oportunitatea de a-și prezenta lucrările și rezultatele științifice în domeniile medicină generală, medicină militară, medicină dentară, farmacie, inginerie și drept, de a crea noi conexiuni și de a interacționa cu numeroși lectori din țară și din străinătate.

Evenimentul (https://marisiensis.ro/program) include manifestări științifice, cursuri și workshop-uri, dar și un program social diversificat, care se va încheia cu Gala Marisiensis.

Organizatorii anunță că, ediția cu numărul XXVII a congresului asigură participanților 30 de credite EMC și 32 de credite EFC, cei dornici de a se perfecționa în domeniul lor și de a beneficia de aceste credite având posibilitatea de a se înscrie, până în data de 16 mai 2023, prin intermediul site-ului oficial https://marisiensis.ro.

Urmăriți noutățile ediției 2023 a Congresului Internațional „Marisiensis”:

Instagram: @marisiensis

Facebook: Marisiensis International Scientific Congress

Website: https://marisiensis.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram