Screeningul cancerului de col uterin în judeţul Alba

Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin a fost prezentă în perioada 16-18 mai 2022 în localităţile Vinţu de Jos, Pianu, Sebeş, Dostat şi Spring din judeţul Alba.

Echipa proiectului „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603), derulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a participat la evenimentul de lansare a Caravanei de screening în judeţul Alba.

Evenimentul desfăşurat în data de 17 mai 2022, la Casa de Cultură din Sebeş, a reunit la aceeaşi masă reprezentanţii autorităţilor locale din judeţul Alba, respectiv Dorin NISTOR – Primar municipiul Sebeș, Corneliu MUREŞAN – Subprefect Instituția Prefectului Judeţului Alba, Liliana NEGRUȚ – Director Executiv Direcţia Juridică şi Administraţie Publică Consiliul Judeţean Alba, Alexandru SINEA – Director executiv Direcția de Sănătate Publică Alba, Dr. Voichița VARMAGA – Președinte Asociația Medicilor de Familie Asclepios Alba, Marin Ioan PETRUSE – Primar comuna Pianu, Emilia Livia CÂNDEA – Primar comuna Doștat, precum şi managerul proiectului Dr. Cosmina UZUN.

În acest context, femeile prezente în număr mare la eveniment au fost informate asupra riscului cancerului de col uterin în vederea creșterii gradului de conștientizare a importanței screeningului și cunoașterea metodelor de prevenire disponibile. Mesajele adresate cu această ocazie au subliniat foarte clar faptul că fiecare femeie trebuie să aibă grijă de sănătatea sa prin testări periodice și vizite regulate la medicul specialist.

Autorităţile din judeţul Alba au înţeles cât de importantă este implicarea lor pentru ca un număr cât mai mare de femei să aibă acces la informaţii şi la servicii de prevenire a cancerului de col uterin. Această colaborare cu autoritățile din județul Alba este un prim pas în implementarea unui program național de screening al cancerului din fonduri nerambusabile cu coordonare exclusiv regională. Acum punem bazele  viitoarelor strategii de creștere reală a accesului populației la servicii medicale preventive. În spatele unui astfel de proiect este o muncă extraordinară, de la scrierea proiectului, până la implementarea lui, de aceea este foarte important ca fiecare dintre noi să se implice atât cât poate, pentru o informarea corectă și consecventă despre riscul cancerului de col uterin, despre importanța înțelegerii de către femei a cauzelor bolii, despre metodele de prevenire disponibile.

Astfel, adresez un apel către toate autorităţile locale din regiunea Centru, către medicii de familie, către marii angajatori, către preoţi de a sprijini acţiunile acestui proiect prin încurajarea femeilor din grupul ţintă, şi în special din grupul vulnerabil, de a participa la testare în vederea depistării precoce a cancerului de col uterin”, a declarat Sef Lucrări Dr. Cosmina Cristina UZUN, Manager Proiect.

Proiectul răspunde nevoilor populației și asigură un acces echitabil și optimizat din punct de vedere regional la asistența medicală de nivel înalt ce va ameliora rezultatele în cazul cancerului de col uterin care afectează în mod disproporționat persoanele din medii defavorizate.

Pentru echipa proiectului este importantă informarea corectă și consecventă a publicului despre riscul cancerului de col uterin, având în vedere importanța înțelegerii de către femei a cauzelor bolii și cunoașterii metodelor de prevenire disponibile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram